Epilog

Şi deci până la urmă cum este, mey...? Murim şi chiar nimica nu mai ştim, sau vom chefui imediat după ce vom mierli, de-a dreapta lu Elohim ? Păi, măh, dacă noi nu suntem decat o bucaţică mai mult or mai puţin famelică din entitatea ce suie din genunea cea mare spre lumina orbitoare de la capătu' tunelului timpului, când steaua stelelor va fi prinsă din nou în chingile softurilor primare, pregătită fiind pentru big-bangul vieţii următoare, ce treabă avem noi - io, avp, sau tu, cetitorule - cu moartea şi cu viaţa de apoi, suflete? :) Viaţa și moartea nu ne aparţin, frăţioare, căci prin noi naşte şi moare cel care e mai viu şi mai în stare decât cel mai tare ce se poate închipui, iar dacă o să mor momentan “eu”, “tu” rămâi la căpătâi, dragul meu, sau mai ştii, poate o să mori “tu” mai întâi, iar “eu” îţi voi trăi viaţa de apoi, iar când n-om mai fi nici “eu”, nici "tu" la al realităţii dulce oloi, vor fi precis alte miriade şi miriade de dumnezeiaşi noi-noi, mai precis next generations de didiloi, carele deocamdată sforăie în somnu virtualităţii de apoi, next generaţiile astea, ce irump una dupa alta în lumină, ţinând mereu în realitatea şi trezia cea mai deplina conştiinţa entităţii, ce - iacătă - creşte, munceşte, se bucură, suferă, îşi mănâncă singură carne din carnea sa ori se războieşte în sinea sa, momentan chiar prin noi sau prin bestiile / regnurile de subt noi, iar mai departe - conform timpurilor noi... Enjoy ! :)
